Dimineata cu pofta de bilant

 

Sa fie cateva luni de cand nu ne-am mai intalnit aici, insa au lipsit multe pentru a asterne randuri din sinceritate.

Azi, insa, m-am trezit cu pofta de a imi intoarce privirea si tot corpul catre ultimele luni, pentru a avea proaspete  in memorie esecul si succesul unui an ce, uneori, a parut cat o viata.

 

Si au fost esecuri, caci altfel mai bland nu le pot numi, tintuite la inceput de drum in lungul an. Cu provocari si smulgeri din confortul propriu, distrugeri de bariere si conceptii asupra oamenilor, asupra evenimentelor pe care eu le credeam imposibil de manifestat in viata mea. Iar atunci cand drumul se incapatana sa iasa din stufoasa padure, l-am redescoperit pe M. In acel moment, am inceput sa construiesc. Incet, caramida peste caramida, insa constructia parea sanatoasa. In fiecare zi ceva s-a schimbat in mine, atat la nivel personal cat si profesional si am facut lucruri frumoase.

 

A venit ziua pacatoasa, in care a trebuit sa ma lovesc de sistemul medical din Romania. Chiar daca au existat “Ingerii din Foisor”, incercarea a fost una crunta pentru D, nici chiar in ziua de azi lucrurile nefiind la locul lor. Si am cazut si ne-am ridicat si am trecut de la stari de nebunie si furie la stari de calm absurd insa cicatricile erau deja facute. Au fost momente in care am realizat ca, in anumite situatii extreme, distanta intre om si animal este masurabila in fractiuni de secunda. A existat si aici un om, a carui prezenta a schimbat radical totul.

 

2 Mai, inceput de vara in loc special, alaturi de oameni de suflet, pareau elementele care sa ma scoata din vartejul de pana atunci. In sticlele de Jager, paharele de vin si dansurile pe teresa marii, nicaieri nu vizualizam ce urma sa i se intample sufletului. Imi placea si, oricum, abia asteptam sa ma pot arunca cu capul inainte, ca o refulare a tuturor celor intamplate pana atunci. Insa el, sufletul, ce vina avea?! A aflat, in noptile inganate cu dimineata, in boxele urland a Dire Straits si in refuzul de a merge mai departe, ca gresise. Si, ca pe o scoarta de copac marcata cu briceagul de trecatori, o alta cicatrice isi facuse locul. Deja ma intrebam: oare cat mai este?

 

Cu multe schimbate in perceptii si asteptari, dupa ce, cu sinceritate, am pus in balanta bune si rele, am luat o decizie grea, pe care insa o consider cea mai buna decizie a mea in zona profesionala din ultimii ani. Intotdeauna decizia de a te intoarce undeva, la cineva, este o decizie care poate fi cu doua taisuri. Orgoliul, blocajele personale, toate cele care au aroma de “stricat”, in mod normal te trag inapoi de la o astfel de decizie. A fost o lupta, insa ma bucur ca am reusit sa trec peste multe din cele mentionate, iar in momentul de fata este bine.

 

Si au mai fost evenimente speciale cu prieteni apropiati, care mi-au facut bine, seri de teatru in casa linistita si oameni apropiati care au stat mereu langa mine, targuri de Craciun in satuce uitate de lume si seri de vin fiert.

Au mai fost, insa, si zile tomnatice de 5, seri de Sarbatori sau cuvinte aruncate care, la randul lor, au mai adancit in scoarta de copac cateva semne.

 

A fost un an lung. Insa acum suntem la final. Putin mai intelepti, cu siguranta mai batrani si privind cu zambet pe buze si in suflet catre anul ce urmeaza!

Sa avem an linistit!

 

Andrei